„Nu sunt acuzații, sunt prostii, nu există bază și nici adevăr. Unii colegi care azi spun aceste enormități, inspirați probabil de cei care vorbeau de intelegeri secrete cu evreii, susțineau că stiu ca e un proiect important. Acest fond de investiții, pentru că este criticat și de opoziție funcționează în multe țări din lume”, a declarat mkiercuri, Liviu Dragnea.
Declarația a venit în contextul în care fostul premier Victor Ponta a scris pe Facebook că adoptarea proiectului privind Fondul Suveran este cel mai mare furt din averea statului român din istorie, de peste 10 miliarde de euro.
„Nu comentez ce spun șobolanii. Mihai Tudose nu se putea opune pentru că a avut această idee în legătură cu acest fond, iar Teodorovici știu că l-a sustinut. Dacă ne luăm după un șobolan că ce spun alții.. nu putem conduce țara după minciunile unor mincinosi patologici”, a mai spus Dragnea.
Acesta a completat că: „orice companie cae a introdusă in acest fond va fi avantajată și toate aceste companii să se dezvolte bine și sănătăos pentru că va fi o administrare profesionistă, vor fi selectați și numiți profesioniști, care să facă ca aceste companii să fie profitabile”.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, cu cu 174 de voturi „pentru”, 98 de voturi „împotrivă” și trei abțineri.
Potrivit proiectului, au fost propuse 33 de companii de stat care pentru a face parte din Fondul Suveran de Investiții. Printre acestea se regăsesc Societatea de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice – Electrica S.A., E.ON Energie România S.A., OMV Petrom S.A, Telekom România Communication S.A., Engie România S.A., Antibiotice S.A., Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Compania Națională Aeroporturi București S.A., Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. Chimcomplex S.A., Instalațiilor de Ridiciat și Recipientelor sub Presiune S.A., Compania Națională Unifarm S.A., Compania Națională Loteria Română S.A. și IAR S.A.